Cum arată viitorul votului prin corespondență

Loteria votului prin corespondență: voi îl trimiteți, dar nu se știe unde ajunge

Există 2 vești legate de legea votului prin corespondență, una bună și una proastă: legea este constituțională și a fost promulgată de Președinte (Legea 288/2015), dar, în același timp, rămâne limitativă, birocratizată și plină de vulnerabilități. După decizia CCR, ne rămân lucrurile importante: să ne asigurăm că alegătorul își poate urmări plicul și faptul că îl ···

Amendamentele campaniei Politică fără Bariere privind votul prin corespondență

În cadrul campaniei Politică fără Bariere am  elaborat un set de amendamente față de proiectul legii privind votul prin corespondență pe care le-am transmis Comisiei parlamentare pentru legi electorale, Autorității Electorale Permanente și altor instituții implicate în procesul de elaborare a actului normativ. Pentru a facilita găsirea consensului între toți actorii implicați, aceste amendamente se ···

Campania Politicǎ fǎrǎ Bariere nu s-a terminat; avem noi obiective

Coaliţia Politicǎ fǎrǎ Bariere şi-a îndeplinit cea mai mare parte a obiectivelor pe care şi le-a asumat în urmǎ cu nouǎ luni, obiective subsumate principiului eliminǎrii barierelor din calea participǎrii cetǎţenilor la viaţa politicǎ: posibilitatea înfiinţǎrii unui partid cu numai trei membri fondatori, fǎrǎ restricţii de teritorialitate; condiţii similare pentru candidaţii independenţi şi partidele politice ···

Principiile esențiale ale votului prin corespondență

Votul prin corespondență: da, dar nu oricum

EFOR a fost un susținător constant al votului la distanță. Succesul acestui mecanism depinde de garantarea siguranței votului și prevenirea potențialelor fraudări și manipulări ale acestui proces. Suntem îngrijorați să observăm că proiectele de lege aflate azi pe site-ul Camerei Deputaților conțin dispoziții eronate sau ambigue care subminează implementarea credibilă a votului prin corespondență în ···