English
Raportul include concluziile unei vizite de documentare și ale mai multor întâlniri cu experți electorali, membri ai comisiilor electorale sau academicieni din Estonia, Finlanda și Letonia. Vizita a avut loc între 27 februarie și 6 martie 2015, iar pe 1 martie am observat alegerile parlamentare din Estonia și procedura de deschidere și numărare a voturilor exprimate electronic.
Chiar dacă votul electronic reprezintă una dintre marile controverse ale utilizării noilor tehnologii, state precum Estonia sau Franța au reușit să implementeze proceduri de vot prin internet. Sunt și multe exemple unde votul electronic (fie prin mașini, fie pe internet) a fost eliminat, fiind considerat periculos. Alte țări, cum ar fi Republica Moldova, fac pași importanți pentru introducerea metodei de vot în perioada următoare. Prezentăm în raport lecții din Estonia, singura țară care aplică votul prin internet pentru toate tipurile de alegeri și este până în prezent unul dintre cele mai de succes exemple; cu toate acestea nu a scăpat de critici referitoare hibele de securitate sau la posibilitățile de fraudare a votului. Astfel, am analizat cum se votează în Estonia, de ce este un exemplu de succes și de ce alte țări au dat greș cu folosirea tehnologiei în exprimarea opțiunilor electorale sau au refuzat din start acest pas.
În România discuția stagnează, nu este construită pe argumente și nu se poartă în spațiul public, prin consultări cu cetățenii. Vorbim despre frica de fraudă electorală, despre posibilitățile de manipulare a sistemului, gradul scăzut de alfabetizare tehnologică a cetățenilor, iar politicienii evită de mai mulți ani să ia o decizie care ar putea fluidiza votul în diaspora. Astfel, întrebarea care se pune este Care sunt condițiile pentru ca România să implementeze votului electronic prin internet și ce pași ar trebui să facă politicienii și autoritățile?
EFOR consideră că votul anticipat prin internet poate fi una dintre soluțiile alternative pentru asigurarea posibilității de a vota pentru alegătorii care se află în străinătate. Fiecare dintre tipurile de vot la distanță (corespondență, electronic, anticipat în secțiile de votare) prezintă propriile dezavantaje, dintre care secretul votului și riscul de fraudare sunt cele mai importante. De aceea, chiar dacă pornim de la modele deja implementate, cum ar fi cel estonian, trebuie să existe o pilotare bine planificată a votul electronic, pe alegeri sau un referendum de importantă scăzută, din care trebuie să reiasă clar dacă riscurile sunt mai mari decât avantajele acestui mod de votare. Fiecare țară are propriile caracteristici, astfel că nu există un model care se poate copia fără probleme. Politicienii trebuie să stabilească înainte de toate obiective, principii legate de arhitectura sistemului și să își asume răspunderea și consensul politic asupra proiectului. Discuția trebuie să se poarte public, transparent, prin consultări cu toți cei interesați, dar în special cu beneficarii direcți, care sunt cetățenii. În implementarea unui astfel de sistem trebuie să primeze interesul alegătorilor și nu calculele financiare sau populismele. De asemenea, partidele politice și autoritățile electorale trebuie să facă eforturi pentru a atrage încrederea alegătorilor, unul dintre fundamentele funcționării sistemului în țările unde votul electronic este aplicat cu succes.
Citește raportul aici.
Proiect finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România
