#votcorect #fiecarevot Lipsa de transparență, continuarea campaniei și materialele electorale precare

București, 6 octombrie, ora 19:00

 

În a doua jumătate a zilei de votare, apelurile la 0800 080 200 – hotline-ul de asistență electorală asigurat de Expert Forum și Funky Citizens, pagina www.votcorect.ro și aplicația Monitorizare Vot ne-au adus în atenție noi nereguli. Principala problemă pare să fie lipsa transparenței, prin împiedicarea accesului observatorilor în secțiile de votare sau limitarea în mod abuziv a dreptului lor de a verifica legitimitatea și corectitudinea procesului de vot.

În mai multe localități, observatorilor li s-a interzis accesul în secțiile de votare, în ciuda faptului că aveau acreditările necesare. Situația a fost sesizată la secțiile 25 și 26 din Botoșani și la secția 207 din Sf. Gheorghe, jud. Ialomița, precum și la Secția 105 din Bacău.

În continuare, alegătorii și observatorii sesizează prezența unor materiale de propagandă care nu au fost înlăturate în ziua votului. Spre exemplu, bannere care promovează participarea la referendum au fost observate atât în București (Scoala 128), Str. Griviței (Buzești) cât și în țară, în Focșani (Secția 21, Colegiul A.I. Cuza), localitățile Urlați și Bușteni. Am sesizat mai multe primării, secții de poliție și birouri electorale cu privire la prezența acestora. Am sesizat prezența în Sectorul 1 a unor bannere prin care primarul Daniel Tudorache promovează opțiunea „DA” la referendum. Considerăm că prezența acestor bannere reprezintă o încălcare a legislației privind propaganda la referendum, dar ridică și un semn de întrebare privind legalitatea și eficiența cheltuirii fondurilor publice.

 

Un alt aspect este legat de materialele electorale precare, cum ar fi urne de vot din carton sau sigilii improprii. Spre exemplu, la secțiile 325-327 (București) urnele sunt cutii de carton capsate pe margini, nesigilate. În mai multe secții, urnele nu sunt sigilate corespunzător. Multe dintre problemele ce țin de organizare puteau fi evitate printr-o pregătire mai bună a membrilor secției de votare, o simplă lectură a legislației fiind suficientă pentru a lămuri situații de tipul accesul observatorilor în secții, semnături, sigilii pe urne, locul în care se aplică ștampile pe buletine și așa mai departe.

 

Mai mult, Funky Citizens și EFOR au solicitat birourilor electorale județene o evidență privind secțiile care nu au avut președinți sau au avut un număr insuficient de membri. Așteptăm în continuare un răspuns.

 

Menționăm și că ni s-au adus în atenție și situații de posibil turism electoral, inclusiv „turism electoral bisericesc”, cum e cazul unei situații la limita legalității din județul Dâmbovița, unde ni s-a comunicat că preotul și dascălul merg din poartă în poartă pentru a mobiliza electoratul la vot. De asemenea, ar fi fost identificați și reprezentanți ai Episcopiei Târgoviște care-i îndemnau să voteze pe cetățeni. Un caz similar în care preotul aduce oameni la vot a fost raportat și în Dobroești, județul Ialomița.

 

Diaspora

Observatorii acreditați prin organizațiile membre FiecareVot au sesizat situații controversate și în afara țării:

  • în Londra, un mic grup de români îmbrăcați în port popular cânta din bucium, fluturau steaguri tricolore (cu lupul dacic) și strigau „hai la vot”, însă au fost avertizați de președintele secției de votare și au renunțat la a perturba activitatea secției.
  • În Varșovia, două autocare cu turiști au ajuns la Ambasada României după ora 14 și, după două ore, au votat, crescând numărul electorilor din acea secție de la 7 la circa 80.

 

Call center-ul de asistență electorală poate fi apelat în continuare astăzi, până la ora 22:00 și mâine, între orele 6:00-22:00. Numerele de telefon sunt 0800 080 200 (pentru România) și +40212 039 020 (pentru diaspora) și stau atât la dispoziția observatorilor independenți acreditați de organizațiile partenere FiecareVot.ro, cât și la dispoziția cetățenilor care vor să se informeze sau să sesizeze nereguli.

Vom reveni cu comunicate succinte pe parcursul zilei, accesibile pe https://votcorect.ro/comunicate-referendum/

Persoane de contact:

Septimius Pârvu: ​0787.638.315 / septimius.parvu@expertforum.ro

Elena Calistru: 0723 627 448 / elena@funky.ong

FiecareVot.ro e o inițiativă a grupului cetățenesc Geeks for Democracy, cu ajutorul Expert Forum, Funky Citizens, Forum Apulum, Centrul de Resurse Civice, Code 4 Romania și Techsoup.

 

 

Proiectul Mobilizare civica pentru referendum corect este co-finantat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile


Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.