Cine se teme de transparența datelor privind vaccinarea?

Pornind de la reacțiile unor instituții publice legate de limitarea transparenței datelor privind campania de vaccinare, susținem scrisoarea transmisă azi de mai multe organizații neguvernamentale și jurnaliști premierului Florin Cîțu.

În atenția domnului Prim-Ministru al României, Florin-Vasile Cîțu

Stimate domnule Prim-Ministru,

 

Vă adresăm această scrisoare în contextul blocării publicării datelor referitoare la campania de vaccinare în România pe portalul național de date deschise (data.gov.ro), la doar câteva zile după deschiderea acestora. Respectivele date, după cum ușor se poate verifica, nu au un caracter sensibil și tratează un subiect de mare interes pentru cetățenii țării.
Semnatarii acestei scrisori se declară profund îngrijorați de acest lucru, precum și de semnalul transmis în spațiu public prin trimiterea Corpul de Control al Prim-Ministrului pentru a verifica demersul de publicare a datelor. Acest lucru se poate constitui într-un precedent foarte periculos, având un puternic potențial de descurajare a instituțiilor statului în publicarea de informații cu caracter public.

Transparența este un factor esențial în stabilirea unei relații de încredere între autorități și cetățeni, mai ales în situații de criză, dar și o obligație legală. Vă reamintim că, în România, Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001, garantează accesul liber și neîngrădit al oricărei persoane la datele de interes public. Același drept îl întărește și legea 109/2007 care reglementează condiţiile publicării şi reutilizării informaţiilor existente în instituţiile publice, inclusiv noua Directiva (UE) 2019/1024 privind datele deschise care actualizează această legislatie. De asemenea, România a aderat încă din anul 2011 la inițiativa internațională Open Government Partnership (Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă), inițiativă ce are la bază promovarea transparenței în actul guvernamental, lucru asumat oficial și de țara noastră prin Planul Național de Acțiune.

Prin programul de guvernare, în domeniul administrației publice, v-ați asumat în fața Parlamentului și a cetățenilor că guvernul pe care îl conduceți va „câștiga respectul și încrederea cetățenilor, prin […] transparență și responsabilitate în luarea deciziilor, utilizarea resurselor publice și asumarea rezultatelor activităților”. V-ați stabilit, între obiective, „transparență și acces la informații pentru toți cetățenii”. Tot în programul de guvernare, în domeniul sănătății, v-ați asumat în mod explicit „transparentizarea datelor din sănătate (date deschise) și utilizarea soluțiilor digitale în debirocratizarea instituțiilor sistemului de sănătate (CNAS, ANMDMR, ANMCS).”

Pandemia Covid-19 este un subiect de maxim interes public. Încrederea și respectul cetățenilor vor fi câștigate sau pierdute de modul în care gestionați pandemia. Aveți acum posibilitatea să arătați că puneți în practică cele promise.

Facem apel la dumneavoastră să asigurați o transparență totală a modului în care este gestionată pandemia în țara noastră și să garantați dreptul constituțional al cetățenilor de acces la informații.

Organizații semnatare:

Asociația geo-spatial.org

Asociația Funky Citizens
Centrul pentru Jurnalism Independent
Graphs.ro
ActiveWatch
Centrul de Resurse Juridice
Expert Forum
Centrul pentru Inovare Publică
Casa Jurnalistului
Asociația pentru Tehnologie și Internet – ApTI

Jurnaliști:
Ana Poenariu, jurnalistă Rise Project
Emilia Șercan, jurnalistă PressOne
Codruța Simina, jurnalistă Press One
Ioana Epure, jurnalistă PressOne
Victor Cozmei, jurnalist HotNews.ro
Cătălin Doscaș, jurnalist Buletin de București
Răzvan Luțac, jurnalist Libertatea
Adina Florea, jurnalistă Libertatea
Andreea Pocotilă, jurnalistă Recorder
Daniel Ionașcu, jurnalist Libertatea
Cristian Andrei Leonte, jurnalist Info Sud-Est
Andreea Pavel, jurnalist Info Sud-Est
Dan Popa, jurnalist HotNews.ro
Andrei Ciurcanu, jurnalist Rise Project
Alina Neagu, jurnalistă HotNews.ro
Paula Căbescu, jurnalist Factual
Alexandru Olaru, jurnalist Europa Liberă
Diana Oncioiu, jurnalistă Dela0.ro
Vlad Stoicescu, jurnalist Dela0.ro
Vlad Ursulean, Casa Jurnalistului


Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.