International Energy Transparency Index, elaborat de Dixi Group Ucraina, își extinde aria de acoperire pe țări și devine un instrument consacrat în regiune pentru monitorizarea transparenței în sectorul energiei. Pentru prima dată, România se va alătura proiectului care inițial a monitorizat și a făcut recomandări pentru sectorul energiei din Ucraina, iar în 2020 a fost extins la Moldova și Georgia. Proiectul a fost elaborat de think tank-ul ucrainean Dixi Group, împreună cu parteneri din țările monitorizate, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și Black Sea Trust for Regional Cooperation.
Prima ediție a International Energy Transparency Index (2020) a fost un important exercițiu comparativ privind nivelul de transparență al sectorului energetic din Ucraina, Moldova și Georgia, ca membri ai Parteneriatului Estic și care fac parte și din Comunitatea Energetică și au Acorduri de Asociere cu UE. Ediția pentru 2021 va permite să observăm dacă în ultimul an autoritățile naționale au făcut progrese în aplicarea recomandărilor de creștere a transparenței în sectorul energiei, iar includerea României va permite o comparație și cu un stat membru al UE. A doua ediție a International Energy Transparency Index va fi publicată în martie 2022.