MCV – Garanția continuării reformelor!

ceOrganizațiile membre ale Inițiativei pentru o Justiție Curată consideră că observațiile, concluziile și recomandările cuprinse în cel mai recent raport publicat de către Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare reflectă corect și obiectiv progresele și dificultățile legate de justiție și integritate în România.

Credem că aprecierile pozitive legate de principalele instituții menționate în raport sunt rezultatul unei activități susținute a acestora pentru a preveni și combate corupția. Eforturile unor instituții precum ANI sau DNA au rezultat într-un număr semnificativ de cazuri de corupție sau probleme de integritate identificate, care au vizat oficiali de la toate nivelurile, fie că vorbim de primari, parlamentari sau miniștri.

Ca și în cazul rapoartelor anterioare, activitatea Parlamentului ridică cele mai multe critici din punctul de vedere al integrității și al respectării procedurilor legale. Pe de o parte, Parlamentul este responsabil pentru faptul că mai multe acte normative care ar putea finaliza procesul de implementare a Noului Cod Penal trenează de mai bine de doi ani în procedura de dezbatere, în timp ce anumite modificări controversate au avut prioritate. Pe de altă parte, parlamentarii au contribuit la blocarea mai multor proceduri legate de ridicarea imunității parlamentare și au refuzat punerea în aplicare a unor decizii ale instanțelor de judecată, care ar fi condus la terminarea mandatelor unora dintre membrii Parlamentului.

Deși au existat poziții publice, atât în 2016, cât și anii trecuți, care consideră că Mecanismul de Cooperare și Verificare ar trebui eliminat, considerăm că acesta reprezintă o garanție pentru continuarea reformelor în domeniul justiției din România. Eliminarea unui instrument extern de audit, obiectiv și independent ar putea conduce la o blocare a progreselor înregistrare de România în ultimul deceniu.

 

 

 

Expert Forum (EFOR)

Freedom House România

Centrul Român de Politici Europene (CRPE)

 

Proiectul Dezvoltarea Coaliției „Inițiativa pentru o Justiție Curată”este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014;

IJC-Logologos


Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.