Liberalizare a la Roumaine: statul expropriază tot

Așadar, statul a venit cu o idee de supraimpozitare a veniturilor suplimentare rezultate din liberalizare.  Adică, prețurile cresc odată cu liberalizarea pieței de energie, companiile (de stat și private) vor obține niște venituri suplimentare, iar astea vor fi impozitate mai mult.  Nu-i vorbă, ideea nu e proastă, ba chiar i-a venit lui Jeff Franks când a văzut că Guvernul mai bine moare decât să liberalizeze piața de energie și să ne dea și nouă opțiunea să ne schimbăm furnizorii, chit că ne va călca UE în picioare cu infringements și sancțiuni.  Dar niciodată n-a fost vorba ca statul să înșface tot, ci banii suplimentari să se împartă între companii și stat, așa încât statul să aibă bani pentru ajutoare sociale pentru consumatorii săraci, iar companiile (repet, de stat și private) să aibă bani de investiții. În alte cuvinte, piața de energie să înceapă să se comporte realmente ca o piață.  Și pentru asta au fost discuții cu experți astă primăvară, cum se impozitează gazul (și petrolul) în alte țări, în așa fel încât să atragi investiții, cum să ajungi la un echilibru decent pentru stat și privat, blabla, tot soiul de prostii de-astea pentru care politicienii noștri n-au vreme.

Ei, statul român, în nețărmurita înțelepciune a finanțistului de geniu Georgescu, supranumit în anii ’90 Mister Inflație, a decis să pună impozit de 100% pe veniturile suplimentare. (Eu v-am mai zis că motivul pentru care Isărescu era fericit când a fost numit Georgescu ministru de finanțe era că scăpa în sfârșit de el de la BNR, nu că s-a găsit vreo eminență cenușie care să-i fie partener la Finanțe).

Revenind, MF spune că orice venit suplimentar rezultat din liberalizare este în întregime naționalizat.  Zero interes pentru investiții, de fapt, pentru producători e totuna cu a ține prețurile neschimbate ca și când nu s-ar face liberalizare.  Firește, prețul la consumator ar putea crește, cel mult, dacă producătorul decide că e cazul să-și bată joc de consumator punându-l să plătească mai mult la stat.

 

PS1: legea se aplică de la 1 decembrie 2012, halal predictibilitate fiscală.

PS2: faceți pariu că se vor aplica niște deduceri care, nușcumseface, dar vor fi numai pentru unele companii, în practică?


Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.