Un lucru bun: instituțiile rezistă asaltului USL

Aceasta este normalitatea pe care o căutăm de atâta timp în România: instituții care funcționează corect, pentru că oamenii care le compun așază Constituția și legile mai presus de interesele politice ale celor care i-au trimis acolo.

Săptămâna trecută, Curtea Cons­titu­țio­na­ a invalidat legea adoptată în „marțea neagră“ care le asigura impunitate par­la­mentarilor corupți și care dezincrimina con­flictul de interese – din calculeleDNA și ANI, cam 10% dintre parlamentarii de azi beneficiau direct de aceste modificări. O lege scandaloasă făcută de ei pen­­tru ei. O perfectă ilus­trare a conceptului de lege cu dedicație, care ne-a atras încă o dată blamul par­tenerilor străini și care a încins spiritele la Bu­cu­rești. Vă amintiți, desigur, cu câtă în­crân­cenare a apărat USL până în pânzele albe aceste modificări, încercând să convingă o țară întreagă că albul e negru și negrul alb, că parlamentul a făcut un lucru bun acordându-și imunitate totală și că de vină pentru toate relele care se abat peste țară sunt cei care îndrăznesc să critice aceste măsuri. Curtea Constituțională, în unanimitate, a declarat legea necons­titu­țională, răspunzând unei sesizări for­mu­late de Înalta Curte de Casație și Justiție. Unanimitatea aceasta arată că nu se poate face chiar orice într-un stat de drept.

citește restul articolului (revista22.ro)

Susține EFOR: Dacă ți-a plăcut acest articol și ceea ce facem, ne poți sprijini prin donații sau te poți implica și tu.